Vineri, 6 noiembrie 2026
Urmărește-ne pe Facebook

Rugăciunea Sfântului Vasile cel Mare – chemare la vindecare, iertare și binecuvântare în prima zi a anului

Publicat la
Mărimea textului

Rugăciunea Sfântului Vasile cel Mare – chemare la vindecare, iertare și binecuvântare în prima zi a anului :

Prima zi a noului an este, pentru credincioșii ortodocși, nu doar un moment de început și speranță, ci și ziua în care Biserica îl cinstește pe unul dintre cei mai mari părinți ai creștinătății: Sfântul Vasile cel Mare. Arhiepiscop al Cezareei, mare dascăl al monahismului și apărător neclintit al dreptei credințe, Sfântul Vasile este prăznuit la 1 ianuarie și, din nou, la 30 ianuarie, alături de Sfântul Ioan Gură de Aur și Sfântul Grigore Teologul, în sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi.

Pentru românii credincioși, ziua de 1 ianuarie este strâns legată de o tradiție duhovnicească importantă: rostirea rugăciunii către Sfântul Vasile cel Mare, rugăciune despre care se spune că aduce alinare celor bolnavi, sprijin sufletesc celor împovărați și luminare celor care caută iertarea păcatelor. Făcător de pace, apărător al celor nevoiași și model de milostenie, Sfântul Vasile este considerat un mijlocitor puternic înaintea lui Dumnezeu.

Un Sfânt cu inimă mare – apărătorul celor săraci și al celor nedreptățiți :

Viața Sfântului Vasile cel Mare a fost marcată de o dragoste adâncă pentru cei aflați în suferință. El a întemeiat primul mare complex social-filantropic din istoria creștină, cunoscut sub numele de Vasiliada, care cuprindea azile pentru orfani, centre pentru bolnavi, cantine pentru săraci și spații de găzduire pentru străini. În vremea sa, instituția creată de el era considerată o adevărată „cetate a milei”, unde fiecare suflet găsea adăpost și alinare.

Dragostea sa față de oameni a depășit granițele confesionale. Cronici vechi consemnează faptul că la înmormântarea lui au venit nu doar creștini, ci și evrei și păgâni, toți recunoscând în el un om al dreptății, un păstor milostiv și un dascăl luminat.

Rugăciunea de Sfântul Vasile – o chemare la vindecare și eliberare sufletească :

În tradiția ortodoxă, rugăciunea închinată Sfântului Vasile cel Mare se rostește în special pe 1 ianuarie, ca început binecuvântat al anului. Credincioșii o adresează pentru:

– vindecare trupească și sufletească;
– iertarea greșelilor și îndepărtarea ispitelor;
– liniștea minții și înțelepciune în deciziile vieții;
– protecția casei și a familiei;
– puterea de a depăși încercările noului an.

Se spune că rugăciunea rostită cu credință în această zi are o putere deosebită, deoarece Sfântul Vasile este un mare mijlocitor pentru cei aflați în suferință, iar modul blând și înțelept în care a slujit oamenii încă din timpul vieții este pecetluit de Dumnezeu în cer.

Un început de an sub binecuvântarea Sfântului :

Mulți credincioși păstrează obiceiul de a începe anul cu rugăciune, iar invocarea Sfântului Vasile este privită ca o binecuvântare asupra întregului an ce urmează. În numeroase biserici se citește Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, una dintre cele mai profunde și solemne rânduieli liturgice ale Ortodoxiei.

Rugăciunea către Sfântul Vasile devine astfel o punte între oameni și Dumnezeu, o cale de a cere lumină, pace și vindecare. Ea amintește fiecăruia dintre noi să pășim în anul ce vine cu inimă curată, cu dorință de bine și cu nădejde în mila dumnezeiască.

Rugăciune de Sfântul Vasile pentru vindecare și iertarea păcatelor :

Știu, Doamne, că cu nevrednicie mă împărtășesc cu preacurat Trupul Tău, și cu scump Sângele Tău, și sunt vinovat, și osânda îmi mănânc și-mi beau, nesocotind Trupul și Sângele Tău, al Hristosului și Dumnezeului meu; ci întru îndurările Tale nădăjduind, mă aproprii la Tine, Cel ce ai zis: Cel ce mănâncă Trupul meu și bea Sângele Meu, rămâne întru Mine și Eu întru el.

Îndură-Te deci spre mine, Doamne, și nu mă da spre batjocură pe mine păcătosul, ci fă cu mine după mila Ta; și să-mi fie mie Sfintele acestea spre vindecare, și curățire, și luminare, și pază, și mântuire, și spre sfințirea sufletului și a trupului; spre depărtarea a toată nălucirea și fapta vicleană, și lucrarea diavolească ce se lucrează cu dinadinsul întru mădularele mele; spre îndrăznirea către Tine și spre iubirea Ta; spre îndreptarea vieții și spre întărire; spre adăugarea virtuții și a desăvârșirii; spre împlinirea poruncilor; spre împărtășirea cu Sfântul Duh; spre merindea vieții veșnice, și spre răspuns bine primit la înfricoșata judecată a Ta, iară nu spre judecată, sau spre osândă. Amin!