Înălțarea lui Iisus Hristos este menționată atât în Simbolul Apostolilor, cât și în Crezul niceo-constantinopolitan. Această referință subliniază importanța centrală a evenimentului în tradiția și credința creștină.
Începând cu secolul al IV-lea, sărbătoarea Înălțării a început să fie celebrată atât în Biserica de Răsărit, cât și în cea de Apus, la 40 de zile după Paște, într-o zi de joi. Această dată a devenit treptat standard în calendarul liturgic creștin.
Înainte ca această zi să fie stabilită oficial, comemorarea Înălțării avea loc la sărbătoarea Rusaliilor, care marca la rândul ei coborârea Duhului Sfânt și întemeierea Bisericii. Fixarea unei zile separate pentru Înălțare a permis o mai clară separare a celor două evenimente importante din istoria mântuirii.
În anumite țări din Europa occidentală, atunci când Înălțarea nu este recunoscută ca o sărbătoare legală, celebrarea liturgică este mutată în duminica imediat următoare. Această practică asigură că evenimentul important este totuși marcat în mod corespunzător, chiar dacă nu este considerat o zi de sărbătoare oficială.
În România, sărbătoarea Înălțării Domnului este însoțită de celebrarea Zilei Eroilor. Începând cu anul 1920, conform Decretului-lege nr. 1693/4 mai 1920, această zi a fost stabilită ca fiind anuală în contextul Înălțării Domnului. Cu această ocazie, după Liturghie, sunt oficiate slujbe speciale de pomenire pentru eroii naționali în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troițele și monumentele dedicate acestora din țară și din străinătate.
În plus, la ora 12 în ziua sărbătorii naționale, clopotele tuturor bisericilor ortodoxe din România sunt trase pentru a exprima recunoștința față de eroii care și-au dat viața pentru țară, credință și neam. Această tradiție subliniază respectul și aprecierea națională pentru sacrificiul acestor oameni.