Înălțarea Domnului este una dintre cele mai semnificative sărbători din calendarul ortodox, fiind celebrată anual la 40 de zile după Paște. Această zi marchează momentul în care Iisus Hristos S-a înălțat la ceruri, în timp ce Își binecuvânta ucenicii pe Muntele Măslinilor, pentru a se așeza la dreapta Tatălui. Este un eveniment esențial în credința creștină, simbolizând împlinirea misiunii Sale pe pământ și începutul domniei Sale cerești.
De asemenea, în această zi, în bisericile din întreaga țară, se face pomenirea eroilor căzuți pe câmpurile de luptă. Această tradiție a fost instituită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care a hotărât ca Ziua Înălțării Domnului să fie și Ziua Eroilor. Astfel, în fiecare an, creștinii își aduc omagiul celor care și-au sacrificat viața pentru patrie, îmbinând rugăciunea pentru mântuire cu recunoștința față de eroii neamului.
Sărbătoarea Înălțării Domnului este marcată de numeroase tradiții și obiceiuri, fiecare regiune având particularitățile sale distincte. În această zi, credincioșii folosesc un salut specific: „Hristos s-a înălțat!”, la care se răspunde cu „Adevărat s-a înălțat!”. Acest schimb de cuvinte reflectă credința profundă în Înălțarea lui Iisus și unitatea comunității creștine.
Gospodinele pregătesc mese tradiționale, asemănătoare celor din timpul Paștelui. Pe masa de sărbătoare, alături de familia adunată după slujba bisericească, se regăsesc ouă roșii, cozonac și pască, elemente esențiale ale bucătăriei pascale. Aceste bucate simbolizează continuitatea sărbătorilor pascale și legătura lor spirituală.
Un alt obicei spune că, odată trecută această zi, ouăle roșii și pasca nu mai sunt consumate până la următoarea sărbătoare a Paștelui. Astfel, Înălțarea Domnului marchează și încheierea unui ciclu de tradiții culinare legate de perioada Paștelui, subliniind trecerea la o nouă etapă în calendarul religios.
În ziua Înălțării Domnului, se consideră că este interzis să se lucreze pământul, să se spele rufe sau să se facă curățenie în gospodărie, deoarece astfel de activități ar putea atrage nenorociri și ghinioane asupra casei și familiei. Se spune că, în această zi sfântă, trebuie păstrată liniștea, iar armonia și pacea trebuie să domine atmosfera. Orice ceartă sau conflict este de evitat, pentru a nu strica sacralitatea momentului.
În ceea ce privește pomenirea celor trecuți în neființă, există obiceiul de a oferi pomeni în amintirea acestora. Aceste ofrande includ, de obicei, mâncăruri tradiționale, precum și ceapă verde, vin sau țuică, elemente considerate esențiale în ritualul de pomenire. Prin aceste daruri, sufletele celor plecați sunt onorate și amintite cu respect.
O credință aparte este legată de cei care au murit între Paște și Înviere. Se crede că aceștia beneficiază de iertarea păcatelor lor și că sufletele lor ajung în Rai. Această convingere oferă alinare celor rămași, având încrederea că cei dragi și-au găsit pacea și mântuirea în viața de dincolo.
În tradiția populară, sărbătoarea Înălțării Domnului este cunoscută și sub numele de Ispas, numit astfel după un cioban bun la suflet. Conform legendei, acesta, ascuns după niște pietre, a fost martorul minunii înălțării lui Iisus Hristos la cer. Uimit de ceea ce a văzut, Ispas a dus vestea mai departe, marcând astfel evenimentul în memoria comunității.
În ziua de Ispas, obiceiurile variază în funcție de regiune, dar o tradiție comună este purtarea la brâu a frunzelor de nuc. Se spune că Iisus Hristos purta frunze de nuc în momentul înălțării Sale, de aceea oamenii respectă acest obicei pentru a onora evenimentul. De asemenea, oamenii se lovesc ușor cu leuștean, considerând că astfel se protejează de boli și ghinioane.
Leușteanul este folosit și pentru animale. Oamenii bat vitele ușor cu această plantă, crezând că astfel animalele vor fi sănătoase și se vor îngrășa. De asemenea, la ferestre se pune leuștean pentru a proteja gospodăria de rele, iar din coada animalelor se taie câteva fire de păr care se îngroapă într-un furnicar, cu credința că astfel vor avea mulți miei și viței în anii următori.
Tot de Înălțare, gospodarii aduc la biserică plante de leac pentru a fi sfințite. Acestea vor fi folosite pe parcursul anului, pentru a trata diverse boli și pentru a aduce sănătate și binecuvântare familiei și gospodăriei.