Conform tradițiilor populare, se spune că în ziua sărbătorii Intrării Maicii Domnului în Biserică, la fel ca în noaptea de Crăciun, cerurile se deschid, iar oamenii pot înțelege vorbele animalelor. Este un moment sacru în care credincioșii își ridică rugăciunile către Dumnezeu pentru ca dorințele lor cele mai mari să se împlinească. În special la sate, fetele care doresc să-și afle ursitul urmează un obicei vechi: se duc la fântâna din sat, purtând o lumânare albă.
La momentul când cântă cocoșul, fiecare fată își aprinde lumânarea și o așează pe marginea fântânii, privindu-se atent în apa limpede. Conform obiceiului, fata care respectă acest ritual are șansa să vadă chipul viitorului ei soț reflectat pe luciul apei, ceea ce este considerat un semn divin despre ursitul ei. Astfel, această practică este plină de semnificație, aducând speranță și credință în împlinirea viselor și dorințelor celor care participă la ea.
În această zi sfântă, credincioșii aleg să pregătească mâncăruri de post și feluri de mâncare pe bază de pește, pe care le aduc la biserică pentru a fi sfințite. Aceste daruri sunt apoi împărțite cu generozitate copiilor și celor nevoiași, ca un semn al solidarității și al bunătății. De asemenea, în timpul sărbătorii, sunt făcute pomeniri pentru sufletele celor care au murit în condiții misterioase sau nenaturale, cum ar fi cei înecați sau cei care au murit fără lumânare aprinsă. În memoria acestor oameni, se oferă pachete care conțin pește, fructe și lumânări, sau o candelă aprinsă, pentru a-i ajuta pe cei plecați să se odihnească în pace.
În anumite zone din nordul țării, există o tradiție specială pentru cei care au murit fără lumina unei lumânări. Se dau de pomană plăcinte cu dovleac și câte o lumânare albă, pentru că se crede că lumânarea albă nu se stinge niciodată, chiar și după moarte, simbolizând lumina care continuă să vegheze asupra sufletului celui plecat. Această practică este un gest de iubire și de respect pentru cei care au părăsit această lume.
De asemenea, se spune că în noaptea de Vovidenie, strigoii umblau fără oprire, iar pentru a-i alunga și a proteja gospodăriile, oamenii ungeau cu usturoi cercevelele ferestrelor, tocurile ușilor, vatra și cuptorul. Aceste locuri erau considerate puncte de legătură cu exteriorul, iar usturoiul avea puterea de a alunga spiritele rele și de a proteja familia de pericolele care ar fi putut apărea în această noapte misterioasă.
În această zi sfântă, copiii pun ramuri de măr în vase cu apă, iar acestea, păstrate într-un loc luminat și călduros, încep să înmugurească și să înflorească. Aceste crengi sunt folosite în noaptea de Anul Nou, când sunt folosite drept sorcove, un simbol al norocului și al binecuvântării pentru anul ce va veni. În colindele tradiționale românești, în mijlocul iernii, se cântă despre „florile dalbe”, flori de măr, sau despre „măruț”, „mărgăritar”. Este firesc să ne întrebăm cum ar putea un măr să înflorească în decembrie și de ce tocmai mărul este ales. Rădăcinile acestei tradiții se află în înțelepciunea strămoșilor noștri, care știau că nuielușa pe care Sfântul Nicolae o aducea pentru a binecuvânta copii trebuia să fie din măr. Dacă ramura înflorea înainte de Nașterea Domnului, se credea că sfântul mijlocea pentru iertarea celui căruia îi dăruia acea crenguță, aducând cu ea florile dalbe ale purității.
În acea perioadă, pentru a proteja animalele domestice de atacurile fiarelor sălbatice, era interzisă orice activitate legată de prelucrarea lânii sau a pieilor de animale. De asemenea, între Vovidenie și Sângiorz, femeilor le era interzis să spele rufele la râu, întrucât acest obicei era considerat aducător de ghinion. Tradiția interzicerii spălatului rufelor este păstrată și astăzi, iar în această sărbătoare cu cruce roșie din calendarul ortodox, este recomandat să nu speli rufe, pentru a respecta obiceiurile vechi și pentru a păstra protecția spirituală în gospodărie.