În fiecare an, pe 21 mai, credincioșii ortodocși îi sărbătoresc pe Sfinții Constantin și Elena, recunoscuți pentru rolul lor în acordarea libertății creștinismului. În această zi, sunt respectate numeroase tradiții și obiceiuri, iar cei care poartă numele Constantin, Elena, și derivatele acestora își celebrează onomastica.
Obiceiuri și tradiții de Sfinții Constantin și Elena :
În România, ziua Sfinților Constantin și Elena este marcată de numeroase obiceiuri și superstiții. Se spune că cei care muncesc pământul în această zi vor avea parte de invazii de păsări dăunătoare. Astfel, nu se lucrează ogoarele, nu se sapă și nu se plivesc ierburile. În anumite zone, se crede că în această zi păsările își învață puii să zboare. În calendarul popular, sărbătoarea este cunoscută și ca „Constantin Graur” sau „Constantinul Puilor”, fiind dedicată păsărilor de pădure. Se interzice munca pentru a proteja recoltele de păsări. Este ultima zi în care se mai pot semăna porumbul, ovăzul și meiul, deoarece se spune că orice se seamănă după această dată se va usca.
În această zi, păstorii stabilesc cine va fi baciul, unde se vor amplasa stânele și pe cine vor angaja să păzească oile pe timpul pășunatului. Se măsoară și se înregistrează pe răboj laptele fiecărei oi. De Sfinții Constantin și Elena, femeile tămâiază și stropesc cu aghiasmă pentru a alunga duhurile rele. Pentru sănătate și bunăstare, se obișnuiește ca un membru al familiei să ducă la biserică trei bujori îmbobociți, flori de lămâiță, dulciuri făcute în casă și pâine.
Cine sunt românii care își celebrează onomastica pe 21 mai ?
Bărbații care poartă unul dintre următoarele nume își sărbătorește onomastica pe 21 mai: Constantin, Costea, Costel, Costache, Costin(a), Codin(a), Constanța, Constantiu, Costandin(a), Constantina, Dinu, Dina, Tinu, Tina, Costel(uș), Costelica, Costică, Costas, Tica, Ticu, Titi(șor), Titel(us), Dinicu, Dinică, Tinuț, Tinel, Tanța, Tănțică sau Tanți.
Și femeile care se numesc Elena, Elina, Eleni, Elenca, Ela, Eli, Eleonora, Helena, Helene, Helenca, Heleni, Helinca, Ilina, Ilinca, Ileana, Ilenuța, Ilenuș(a), Ilinuța, Leana, Lenuța, Lenuș(a), Leanca, Lena, Leni, Lina, Nora, Nuța, Nuți, Nuțica sau Nuțisor își celebrează ziua de nume marți.
