Ce semnificație are postul Paștelui
În diferite tradiții spirituale și filozofii orientale, postul alimentar este adesea asociat cu purificarea trupului și a minții. Pentru creștini, postul este o modalitate de a se smeri în prezența lui Dumnezeu și de a-și reafirma credința. Deși postul nu este o parte obligatorie a creștinismului, finalizarea unui post poate aduce un mare sentiment de împlinire și un sentiment de conexiune cu Dumnezeu. Înainte de Paște, creștinii țin Postul Mare, perioadă care face referire la postul de 40 de zile și 40 de nopți pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a ținut înainte de a începe Propovăduirea Evangheliei. Postul de 40 de zile aduce aminte și de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, Decalogul, scris pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Postul reprezintă reținerea totală de la anumite alimente și băuturi în scop religios și moral. Mai mult, creștinii trebuie să se rețină de la anumite gânduri dăunătoare, pofte, patimi sau fapte rele. Acest lucru înseamnă că postul trupesc trebuie însoțit de postul sufletesc.
Cum se ține postul Paștelui
În postul Paștelui, creștin ortodocșii adoptă o atitudine spirituală, se roagă și își curăță sufletul, dar nici nu consumă alimentele precum: carne, brânză, ouă, lapte și pește. În general, pe durata postului există și dezlegări la pește, zile în care cei care postesc au voie să consume mâncăruri din pește. Dezlegare la pește în postul Paștelui 2024 Postul Paștelui este cel mai aspru post din an și, spre deosebire de alte posturi, nu are multe zile cu dezlegare la pește. În 2024, se poate consuma pește doar pe 25 martie, de Buna Vestire, și pe 28 aprilie, Intrarea Domnului în Ierusalim, duminica Floriilor.
Postul Paștelui 2024
Mărimea textului
