Mănăstirea Bârsana reprezintă un lăcaș ortodox din România, amplasat în comuna Bârsana, în județul Maramureș.
Mănăstirea se remarcă prin arhitectura sa impresionantă și în special prin înălțimea excepțională, având o construcție integrală din lemn cu o înălțime de 57 de metri. În perioada 1735-1740, a funcționat ca reședință a Episcopiei Ortodoxe Române din Maramureș, până la desființarea oficială a acesteia.
Lucrările de construcție au debutat în anul 1720, iar în 1806, întreaga mănăstire a fost relocată pe dealul Jbar, unde se află și în prezent. În anul 1999, această construcție a fost inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO. Originea mănăstirii datează din perioada domniei voievodului Dragoș, iar aceasta a fost reconstruită în anul 1993.
Primele mențiuni documentare despre Mănăstirea Bârsana provin din anul 1390. Într-un document datat 21 iulie 1390, referitor la proprietățile familiei voievodale Dragoș, se face referire la un drum care se ramifica, unul ducând către satul Bârsana, iar celălalt către mănăstire. Acest document mai menționează și denumiri precum Valea Mănăstirii și Dealul Popii.
Într-un act de proprietate datat 6 noiembrie 1405, este evidențiat un „câmp al mănăstirii”. Alte referiri la mănăstire sunt consemnate în acte de proprietate ale familiei voievodale Dragoș, în intervalul 1408-1480, ultimul document menționându-l pe Bartolomeu Dragfi, voievod al Transilvaniei.
Biserica se află în zona istorică a Maramureșului, în valea Izei. Prima biserică de lemn a fost ridicată în anul 1711 într-un loc numit „Părul Călugărului” de către preotul nobil Ioan Ștefanca, împreună cu fiii săi și alți locuitori ai satului, ca o expresie de recunoștință către Dumnezeu pentru protecția oferită în timpul ciumei mari din anul anterior. Construcția noului complex mănăstiresc a început în 1993.
În prezent, hramul mănăstirii are loc în data de 30 iunie, în cadrul „Soborului Sfinților 12 Apostoli”, aceștia fiind ocrotitorii mănăstirii.