Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată Maicii Domnului, este marcată în calendar în vinerea din Săptămâna Luminată, prima după Sfintele Paști. La originea acestei sărbători stă o minune care s-a întâmplat în apropierea Constantinopolului.
Potrivit tradiției, un orb și-a recăpătat vederea după ce s-a spălat cu apa unui izvor din acea zonă. Orbul a ajuns la izvor datorită împăratului Leon (457-474), care pe atunci nu era încoronat, și care a împlinit descoperirea făcută de Maica Domnului: „Nu este nevoie să te ostenesti, căci apa este aproape. Patrunde, Leone, mai adânc în pădure și, luând cu mâinile apa tulbure, potolește cu ea setea orbului și unge cu ea ochii lui cei întunecați”.
Această minune și actul de milostenie al împăratului Leon au constituit temelia sărbătorii Izvorului Tămăduirii, care aduce în fiecare an credincioșii la acest izvor pentru a se ruga și a se spăla în apa sa tămăduitoare.
Mai târziu, când Leon a devenit împărat, a ridicat pe locul unde s-a petrecut minunea o biserică cu hramul „Izvorul Tămăduirii”. Aici, împăratul Justinian (526-575) a fost vindecat de o boală gravă și, în semn de mulțumire, a ridicat o biserică și mai mare. Biserica construită de împăratul Justinian a fost distrusă în anul 1453 de turci.
Izvorul Tămăduirii din vremea lui Leon a fost păstrat până în zilele noastre. Credincioșii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetăți a Constantinopolului) se pot închina în biserica Izvorului Tămăduirii. Construcția actuală datează din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se află un paraclis din secolul al V-lea, unde există izvorul cu apa tămăduitoare din trecut.
De Izvorul Tămăduirii se sfintesc apele prin slujba cunoscută sub numele de Aghiasma Mică. Termenul „aghiasma” provine din cuvântul grecesc „aghiasmos”, care are originea în „aghios” (sfânt). „Aghiasmos” poate fi tradus și ca slujbă de sfințire, dar și ca apă sfântă. Astfel, atunci când spunem „voi face o aghiasma”, ne referim la slujbă, iar când spunem „voi bea un pic de aghiasma”, ne referim la apa sfântă.
Maica Domnului a dăruit și poporului român izvoare tămăduitoare. Unul dintre acestea se află la Mănăstirea Ghighiu din județul Prahova, la mai puțin de 5 km de municipiul Ploiești. Potrivit tradiției, episcopul sirian care a adus icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului în această mănăstire (1958) a cerut iertare Fecioarei pentru că a luat icoana din locul în care se afla, iar a doua zi, în locul în care s-a rugat, a apărut un izvor tămăduitor.
Un alt izvor cu apă vindecătoare se găsește la Mănăstirea Dervent. Tradiția spune că acest izvor a țâșnit din locul în care Apostolul Andrei a lovit piatra cu toiagul.
Alt loc binecuvântat cu apă tămăduitoare este izvorul de la Mănăstirea Horaicioara din județul Neamț. Acest izvor a fost descoperit acum un secol, datorită rugăciunilor monahilor către Maica Domnului pentru a le da un izvor mai aproape de mănăstire. El izvorăște de sub muntele Feriga și se află la 50 m de biserica mănăstirii.
Nu trebuie uitate izvorul de la Mănăstirea Cetățuia Negru Vodă, din județul Argeș, și cel de la Biserica Greacă din Brăila, descoperit în anul 1863, în timpul efectuării unor lucrări de construcție la sfântul lăcaș.