În paginile Sfintelor Evanghelii regăsim povestea Nașterii Domnului nostru, Iisus Hristos, un eveniment central al credinței creștine.
Sfânta Fecioară Maria trăia în orășelul modest Nazaret, iar logodnicul ei, bătrânul Iosif, era un om „drept“, așa cum îl descrie Evanghelistul Matei, provenind din descendența regelui David. Acest fapt subliniază legătura mesianică dintre Iisus și neamul regal.
Numele lui Iosif are semnificația „Dumnezeu să adauge“ și reflectă speranța unei binecuvântări divine. Ocupația sa era aceea de tâmplar, o meserie respectată și utilă. Este posibil ca Iosif să fi fost originar din cetatea Nazaret, locul în care Iisus avea să își petreacă copilăria. Totuși, pentru a respecta cerințele recensământului organizat de autoritățile romane, atât Iosif, cât și Maria au fost nevoiți să călătorească spre orașul Betleem, locul de origine al regelui David, strămoșul lor.
Ajunși în Betleem, au întâmpinat dificultăți în găsirea unui loc de găzduire, deoarece mulți alți iudei veniți pentru același recensământ aglomeraseră orașul. În acest context, nașterea lui Iisus a avut loc într-un loc simplu și umil, marcând începutul unei povești care avea să schimbe lumea.
La ieșirea din orașul Betleem, dincolo de poarta sudică, Sfânta Fecioară Maria și bătrânul Iosif s-au oprit într-un loc simplu. Acolo, au descoperit o peșteră folosită ca adăpost pentru vite, care le-a oferit refugiul necesar. În această atmosferă de profundă sărăcie și smerenie, Sfânta Fecioară a dat naștere Mântuitorului nostru, Iisus Hristos.
Evanghelistul Matei relatează detalii importante despre acest moment unic. Printre ele, se numără vizita magilor veniți din Răsărit, care au adus daruri simbolice: aur, smirnă și tămâie. Acesta mai povestește despre planurile viclene ale regelui Irod, fuga în Egipt pentru a scăpa de persecuții, tragica ucidere a pruncilor nevinovați și întoarcerea în Nazaret după moartea lui Irod. Aceste evenimente au fost menționate pentru a evidenția că Iisus este Fiul lui Dumnezeu și Salvatorul promis de profeți.
Nașterea lui Hristos este, fără îndoială, un eveniment istoric. Aceasta a avut loc într-o epocă bine definită, pe vremea când Cezarul Augustus era împărat al Imperiului Roman, iar Irod guverna în Iudeea. Evangheliștii au insistat asupra contextului istoric pentru a sublinia realitatea întrupării lui Hristos, demonstrând că El a luat trup omenesc și că venirea Sa pe pământ nu este o simplă poveste sau o legendă.
De Crăciun, sărbătorim Nașterea lui Hristos, dar această celebrare nu este doar o simplă rememorare. Este și un prilej de trăire interioară, în inimile noastre, a misterului Nașterii. În viața Bisericii, fiecare credincios participă spiritual la toate momentele sfintei întrupări a Domnului și Mântuitorului nostru, regăsind în ele sensul profund al credinței.
Primele mărturii despre sărbătoarea Nașterii Domnului provin din secolul al III-lea, menționate în Istoria bisericească a lui Nichifor Calist. Acesta consemnează o tradiție potrivit căreia numeroși creștini și-au pierdut viața arzând de vii într-o biserică din Nicomidia, unde se adunaseră pentru a celebra Nașterea Domnului. Tragedia s-a petrecut în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor ordonate de împărații Dioclețian și Maximian, rămânând un simbol al curajului și credinței lor neclintite.