Sărbătoarea Intrării lui Hristos în Ierusalim, cunoscută popular sub numele de Florii, era numită și Duminica aspiranților la Botez. Parintele profesor Ene Brăniște afirma că în această zi catehumenii, cei care fuseseră primiți pentru Botez, mergeau la episcop pentru a primi Crezul ca mărturisire de credință. De asemenea, această duminică era numită și Duminica gratierilor, deoarece în cinstea ei, împărații acordau grațieri.
Biserica interpretează această sărbătoare ca fiind o înaintare a lui Hristos spre jertfa de pe cruce. El putea să evite moartea, însă o acceptă de bunăvoie pentru a o învinge. Moartea nu i se impune ca o necesitate, cum ni se impune nouă. Astfel, moare pentru alții, nu pentru Sine, nefiind afectat de păcat ca noi, deoarece s-a născut ca om prin voia Sa, fără păcatul imprimat în firea Sa, fiind existând din veci ca Dumnezeu și luându-și natura umană, încadrând-o în ipostasul dumnezeiesc.
În legătură cu acest eveniment, evanghelistul Matei notează: „Spuneți fiicei Sionului: Iată împăratul tău vine la tine blând și șezând pe asină, pe mânz, fiul celei de sub jug” (Matei 21, 5).
Potrivit interpretării Sfinților Părinți, asina preînchipuie poporul iudeu, în timp ce mânzul prefigurează neamurile chemate la credință. Majoritatea păgânilor vor deveni purtători ai lui Hristos și vor intra cu El în Ierusalimul ceresc.
În mod general, ucenicii nu înțelegeau prea mult din ceea ce se întâmpla cu Învățătorul lor până când El le-a sporit înțelegerea și Duhul Sfânt i-a luminat. Sfântul Ignatie Brâncianinov vede în „Mânzul asinei” și altceva: omul legat de poftele trupești și lipsit de libertatea sa duhovnicească. Învațătura lui Hristos îl eliberează pe om de acestea și îl aduce la cunoașterea și ascultarea poruncilor Sale.
Multimea Îl primește pe Mantuitorul în Ierusalim cu cuvintele: „Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!” (Matei 21, 9). Însă, același popor care Îl slăvise și Îl primise ca pe un împărat, peste câteva zile va striga: „Răstigniți-L! Răstigniți-L!”.
Duminica Floriilor este marcată și prin distribuirea credincioșilor a ramurilor de salcie binecuvântate, simbolizând biruința asupra morții. Această sărbătoare marchează începutul săptămânii Sfintelor Patimi, o perioadă deosebit de importantă în calendarul creștin.
